|
Scris de Gabriel Sabin Mateucă
|
|
luni, 24 martie 2008 |
|
Graficele Servranx nu sunt utilizate în ţară, ca de fapt nici alte desene active. Nu sunt cunoscute în primul rând pentru că RADIESTEZIA este prea puţin răspândită, cele 3 şcoli fiind preponderent medicale, normal de altfel pentru starea de sănătate a populaţiei, iar radionica este practic inexistentă. În al doilea rând, cam tot ce a pătruns la noi în ultimii 20 de ani s-a datorat incisivităţii comerciale în clasicul stil evreiesc cu ”minunăţii tehnologice” americane. Deci RADIESTEZIA dar mai ales radionica ne-a parvenit sub formă de aparate capsulate, sigilate, învăluite în ceaţă şi mister, cu reclame alegorice de panaceu şi greu accesibile pecuniar.
În cel de-al treilea rând există interese economice, sociale şi politice care blochează efectiv accesul la informaţie sau denaturează informaţia ce a pătruns deja şi dezinformează. În acest sens, apogeul a fost atins în perioada 2002 – 2004, când au fost etalate false probleme şi iniţiată o adevărată campanie de calomniere şi compromitere dusă de politic (şi rudele ”lui”) împotriva terapiilor complementare şi a tehnicilor mentale. Ca urmare numărul de farmacii şi de bănci a crescut semnificativ. Şi cozile la covrigi. Continuăm cu ultima serie de exemple de grafice Servranx: Dinamizare (graficul nr.13) – dă forţă remediilor homeopatice sau radiestezice vechi, inutilizate, revitalizează produse cosmetice
|  Graficul nr.13 | Selector psihologic (graficul nr.14) – înlesneşte deciziile dificile datorate situaţiilor reale complexe
|  Graficul nr.14 | Scut (graficul nr.15) – 10 minute de utilizare asigură 36 de ore de protecţie împotriva agresiunilor psihice
|  Graficul nr.15 | Şansă succes (graficul nr.36) – asigură confortul material excluzând jocurile de hazard, favorizează dezvoltarea psihică şi intelectuală
|  Graficul nr.36 | Decagon (graficul nr.52) – amplificator universal, stabilizator, se utilizează ca atare sau în combinaţie cu alte desene active
|  Graficul nr.52 | | | | |