|
Scris de Gabriel Sabin Mateucă
|
|
marţi, 28 septembrie 2010 |
|
Despre Kali Yuga (din şi după Shri Kalki Purana – tradus prima dată în engleză de Bhumipati Das şi editat de Purnaprajna Das – Jai Nitai Press, Mathura, India 2006) Se spune în shloka 13 (şi urm.) că la apariţia Kali în această lume, după întoarcerea lui Krishna în regatul său, Creatorul Brahma a modelat personificarea Păcatului, care s-a ivit din spatele său sub aspectul unui om cu tentă tuciurie. Numele său a fost Adharma, Necredinţa. Soţia lui s-a numit Mithya, Falsitatea şi au avut un fiu, Dambha, Ipocrizia, coleric şi plin de energie. Şi tot aşa, un neam întreg, soră, nepoţi şi nepoate, Iluzia, Vina, Înşelăciunea, Furia, Ura, şi în sfârşit Kali, ce apare grafic cu un ten foarte negru, cu limba roşie scoasă, burta de cioară (ne vine în minte figura unui cunoscut politician bucureştean de renume mondial). La rândul lui, şi Kali a avut o grămadă de rubedenii botezate în acelaşi stil: Înjurătura, Frica, Moartea, Infernul, Durerea extremă (ultima a avut 10.000 de fii, de 10 ori mai puţini decât în PSD), etc. Şi toţi, parcă de aceeaşi specie cu Mocodanii noştri, stricători şi decăzuţi moral.
23-27 Descendenţii lui Kali se află peste tot căutând să distrugă populaţiile lumii. Permanent agitaţi, plini de dorinţe puternice, negativi la extrem, orgolioşi şi violenţi, decăzuţi, cruzi prin natura lor, pasionaţi de dispute şi de a-şi satisface poftele. |
|
Citeşte mai departe...
|
|
|
Scris de Gabriel Sabin Mateucă
|
|
joi, 01 octombrie 2009 |
Dintotdeauna, din la epoca de piatră până-n epoca de aur a lui Pingelică şi mai apoi în nesfârşitele secole de tranziţie ce i-au urmat, au coexistat omul de rând şi mocodanul (devenit nume propriu, Mocodan). Nu că în altă parte ar fi altfel, tot Pământul e plin, dar aici, la noi, Mocodanul s-a simţit la el acasă, a găsit mediul prielnic, a prosperat şi a proliferat.
Când parazitismul a devenit o ocupaţie, o meserie, atunci a apărut prima mare diviziune socială a muncii, care a împărţit lumea în oameni şi Mocodani. Astăzi, Mocodanii se mai numesc politicieni, oameni de afaceri, demnitari, alte numeroase tipuri de „lideri”. Mocodanii sunt completaţi şi în simbioză cu valeţii propriului aparatul de stat.
|
|
Citeşte mai departe...
|
|
|
Scris de Gabriel Sabin Mateucă
|
|
miercuri, 17 iunie 2009 |
|
Să ajungi sus şi să fii conştient de cum ai ajuns acolo este o cruce grea de dus în cârcă. Desigur, mulţi, poate toţi cei ajunşi acolo ignoră jertfele cu care şi-au pavat drumul, dar vina rămâne şi întotdeauna subconştientul reacţionează. O teamă lăuntrică se instalează, o frică aparent nemotivată devine însoţitor permanent. Este binecunoscut exemplul celui ce abia mutat la un partid, drept recompensă pentru serviciile aduse, a fost rapid numit ministru, iar una dintre primele sale acţiuni a fost deplasarea într-un judeţ situat la 200 km spre nord. Cum a ajuns acolo, se ştie, într-un vagon blindat, iar în gară a fost aşteptat de maşini oficiale blindate. Frica pare neîntemeiată, dar subconştientul ştie şi lucrează. |
|
Citeşte mai departe...
|
|
|
Scris de Gabriel Sabin Mateucă
|
|
duminică, 29 martie 2009 |
Mocodan
Cu multă, foarte multă vreme în urmă, într-un loc uitat de toţi, ori poate niciodată cunoscut de alţii, trăia o comunitate de oameni simpli şi liniştiţi. Pământul acelei văgăuni nu era prea darnic, munca era grea, dar oamenii erau harnici şi sănătoşi, iar roadele le ajungeau de pe un an pe altul. Trăiau în pace şi armonie cu natura şi în curăţenie sufletească. Se ajutau între ei la nevoi şi când era de trecut o stavilă, o făceau laolaltă, cu mic, cu mare.
Se face că odată, la capătul unei toamne lungi şi mohorâte, când cu toţii se pregăteau să întâmpine gerurile, viforniţele şi omătul nesfârşit ce aveau să vină, o văduvă a dat naştere unui prunc pricăjit, încreţit şi tuciuriu. Nu a plâns, aşa cum fac tiţi pruncii când dau de umina zilei, ci a icnit o dată, scurt, ca o sălbăticiune încolţită. Văduva l-a privit cu ochi goi şi şi-a dat obştescul sfârşit. Pe băiat l-au crescut cu toţii, fiecare cum a putut. L-au botezat Mocodan Pujlău, aşa a zis o bătrână că i s-ar potrivi.
|
|
Citeşte mai departe...
|
|
|
Scris de Gabriel Sabin Mateucă
|
|
vineri, 20 martie 2009 |
În data de 19 martie 1957, la judecătoria statului Maine, judecatorul John D. Clifford încheie un proces lung, avîndu-l ca inculpat pe doctorul, omul de ştiinţă, cercetătorul, psihanalistul Wilhelm Reich.
Judecatorul Clifford găseşte întemeiate acuzaţiile aduse acestuia de catre FDA şi în urma sentinţei savantul este azvârlit în temniţă cu ani mulţi de ispăşit. Moare însă pe 3 noiembrie 1957, după doar 8 luni în celula din penitenciarul Lewisbury, Pennsylvania. Cauza: "stop cardiac". La necropsie nu a fost cercetat aparatul digestiv. Fiica doctorului a susţinut permanent că acesta a fost asasinat.
|
|
Citeşte mai departe...
|
|
|
Istorii comentate 
