Energobiologie - Fenomenul Tunguska

Home

Enigme

Fenomenul Tunguska

Scris de Gabriel Sabin Mateucă

miercuri, 01 octombrie 2008

Siberia centrală, regiunea Tunguska, dimineaţa zilei de 30 iunie 1908, ora 7 si 17 minute. Un fenomen straniu, tubular, o lumină orbitoare brăzdează cerul siberian cu un şuierat asurzitor. După câteva secunde este urmat de o uriaşă explozie însoţită de flăcări imense şi incendii ce au durat zile în şir. Coloana de foc a fost observată de la 400 km depărtare. Unda de şoc a avariat calea ferată transsiberiană şi a fost resimţită şi în Statele Unite. Fenomenul a fost de o atât de mare amploare încât a produs cutremure de peste 5 grade pe scara Richter resimţite până la peste 1.000 km. Observatorul din Irkutsk a semnalat tulburări ale câmpului magnetic. Au urmat apoi apariţia unor nori argintii ce emiteau o lumină argintie şi ploi negre pe aproape întregul continent asiatic. Nopţile luminoase au completat tabloul fenomenelor incredibile ce au dat multă bătaie de cap oamenilor de ştiinţă.

S-a estimat forţa exploziei ca fiind cuprinsă între 30-40 a megatone TNT, adică de 1.000 de ori mai putemică decît bomba de la Hiroshima.
Dat fiind evenimentele ce aveau să urmeze, alterarea climatului politic internaţional şi primul război mondial, cercetarea zonei nu avea să demareze decât în anul 1921, când cercetătorul rus Leonid Kulik a întreprins prima expediţie în regiunea Tunguska.

El a plecat cu ideea că fenomenele din 1908 s-au datorat prăbuşirii unui meteorit, idee generală printre oamenii de ştiinţă ai vremii, şi prin urmare cercetările sale au fost canalizate pe descoperirea unei mari cantităţi de fier căzut din ceruri. Expediţia nu a reuşit să demonstreze prăbuşirea vreunui meteorit prin pădurea siberiană, dar, ambiţios, Kulik a organizat o a doua expediţie în 1927 în exact acelaşi scop, fiindcă în mod cert marea majoritate a oamenilor de ştiinţă (fiziciani, istorici, ...) nu caută să cerceteze fenomenele ca atare, ci încearcă din răsputeri să îşi dovedească fanteziile „ştiiţifice”.

Copaci culcaţi la pământ co o dispunere radială

Şi, evident, în loc să facă lumină în acest caz, călătoria avea să adâncească şi mai mult misterul. Spre marea lui surpriză, Kulik nu a descoperit craterul caracteristic prăbuşirii unui meteorit, ci o pădure cu copaci carbonizaţi şi doborâţi, pe o rază de 35 km. În locul în care s-a estimat a fi fost epicentrul copacii erau în picioare ca nişte stâlpi de telegraf. Cei culcaţi la pământ aveau o dispunere radială, cu baza spre de epicentru. La 60 km de centrul exploziei, vârfurile arborilor erau retezaţi. Deci explozia a avut loc deasupra pădurii, la aproximativ 5 km distanţă faţă de sol.

Kulik a fost intrigat de forma tubulară, norii de fum şi flacăra ca o limbă bifurcată reieşite din descrierile localnicilor şi care nu corespundeau ipotezei de la care a pornit. Lipsa craterului şi a dovezilor materiale au desfinţat ipoteza lui Kulik. Fantezia unui cercetător s-a dovedit încă o dată mult prea departe de adevăr.
Dar alte născociri îi iau locul şi multe alte ipoteze iau startul în maratonul savanţilor SF. Meteoritul a fost înlocuit cu o cometă cu diametrul de 500 m, alcătuită din gheaţă şi praf cosmic, apoi cu un asteroid, apoi a explodat o enormă pungă cu metan şi o fabrică ultra-secretă, urmând în mod firesc o bombă şi chiar o super-armă super-secretă.
Campaniile pe teren din 1958 şi 1961 au scos la iveală sfere microscopice de sticlă (cu diametrul de 80-100 microni) cu conţinut mare de nichel şi iridiu, silicaţi, fapt ce avea să conduca la ideea salvatoare de a da vina pe originea extraterestră. Apar acum farfurii zburătoare, unele defecte, altela care aruncau bombe sau care se luptau, antimaterie şi găuri negre, ba chiar şi o rază de pe steaua 61 din Lebăda.
Aleksandr Kazanţev a studiat efectele bombelor atomice de la Hiroshima si Nagasaki şi a descoperit similitudini cu fenomenul Tunguska: norii luminoşi, ploaia neagră si pădurea carbonizată şi ”stâlpii de telegraf”, dar şi o stranie epidemie care lovise majoritatea persoanelor aflată la mai puţin de 100 km de explozie ce se manifesta prin apariţia unor răni purulente. Dar probele prelevate din solul şi vegetaţia siberiene nu aveau nici o urmă de radiaţie !
Au trecut 100 de ani în care savanţii nu au reuşit să descopere natura fenomenului dar au dat dovadă de multă imaginaţie, dar mai ales de dârzenie, tenacitate şi ambiţie în a demonstra că fantezia lor este pura realitate. În cele din urmă, fiecare om îşi trăieşte propria realitate, populată de nălucile fătate de somnul raţiunii.

Nikola Tesla

Celebrul şi genialul savant de origine sârbă face cunoscută o tehnică avansată de transmitere a energiei. El afirma că putea transforma scoarţa terestră într-o imensă sursă de energie, ceea ce vroia să însemne energie gratutiă pe tot globul. Ar fi fost suficient de a înfige o tijă metalică în sol pentru a obţine energie (şi magnaţii energiei ?).
Dar tehnologia gândită de Tesla mai conţinea un aspect, acela de concentrare masivă de energie având o putere distructivă terifiantă. Emiţătorul său putea furniza o putere de o sută de miliarde de waţi (100 milioane kW !). Focalizată, această energie, concentrată pentru o scurtă perioadă de timp putea produce 10¹⁶ J (zece milioane de miliarde de Joules), echivalentul a zece megatone TNT. Deţinea deci o armă la fel de puternică precum bomba nucleară pe care o putea dirija oriunde pe glob. Tesla a avertizat că tehnologia inventată are un imens potenţial de distrugere. A denumit-o “Raza morţii”. Conform calculelor putea distruge 10.000 de avioane la 400 km distanţă.
Şi, spre deosebire de Jules Verne, a cărui imaginaţie avea să-şi găsească confirmare în timp, Tesla şi-a pus în practică şi a testat invenţiile. În zona în care lucra şi locuia, se ardeau destul de des transformatoarele distribuitorilor de energie electrică şi aveau loc chiar mici cutremure locale. Tesla afirma cândva că cu o cantitate foarte mică de energie se pot crea furtuni pustiitoare, dar şi cutremure devastatoare ce pot distruge continente întregi.
Pe 11 martie 1907, cuirasatul francez Iena a explodat în condiţii misterioase. Poate este doar o simplă coincidenţă, dar inventatorul a afirmat chiar înainte de eveniment că emiţătorul său poate transmite o scânteie în cala unui vas cu armament suficientă pentru ca acesta să sară în aer.
În aprilie 1908 Tesla demonstra unui ziarist efectele devastatoare ale razei sale. În iunie, într-o zonă nelocuită din Siberia, un puternic fascicul duce la eliberarea unei uriaşe cantităţi de energie ce duce la dezastrul din Tunguska şi la efectele sale ulterioare. În acelaşi an, Robert Peary îşi făcea o puternică publicitate privind expediţia sa la Polul Nord. Tunguska se afla la 2 grade longitudine faţă de drumul pe care avea să-l parcurgă spre pol. Deci avea posibilitatea de a face observaţii directe asupra fenomenului. Oare Kulik a fost primul cercetător, şi abia în 1921 ?

Problemele cu care Tesla s-a lovit de la bun început au fost că finanţatorii proiectului nu aveau nici un interes să alimenteze gratuit întreaga lume cu energie. Se spune că Tesla ar fi fost nevoit să-şi închidă laboratoarele şi, pentru că nu a mai găsit fondurile necesare contnuării cercetărilor, s-a refugiat într-un exil voluntar.

Turnul Wardenclyffe din Shoreham, Suffolk County, New York, construit în 1901, a fost demolat în 1917. Distanţa dintre New York şi scena evenimentului din 1908 este de doar 8.000 km.
Se spune că primul său emiţător de energie s-a instalat în acest turn. Primul ! Dacă acesta a fost primul, care au fost celelalte şi unde s-a autoexilat savantul, în ce laboratoare, în ce deşert neumblat şi bine păzit ?
Turnul Wardenclyffe a fost dărâmat pentru că era prea în văzul lumii, într-o mare metropolă, iar americanii adoră secretismul şi armele.
Istoria Americii este plină de orori şi masacre. De la strămoşii precolumbieni ai acestui tărâm, cu jertfe şi războaie, cu munţi de rămăşiţe omeneşti, cu concepţia lor, aproape asiatică, despre valoarea vieţii omeneşti, trecând prin episodul măcelarilor conchistadori, cel al scursurillor europene în căutare de aur şi pământuri ale indienilor, până la politica războinică actuală ce a adus multă ură în lume, multe conflicte mai mici sau mai mari, influenţarea negativă a întregii politici occidentale. Toate acestea au condus la o amprentare gravă, chiar malefică a acestui continent şi la influenţarea populaţiei în rău. Sete de înavuţire şi mai ales de putere, manifestări antisociale şi războinice. Criza financiară, politică, socială şi culturală sunt urmări evidente. Industria filmului american este imaginea limpede a crizei care nu s-a declanşat astăzi ! O dovedesc chiar şi războiul de secesiune, prohibiţia, vânătoarea de vrăjitoare comunistice, KKK, proiectul Blue Book sau autoregizatele incidente gen Pearl Harbour sau WTC.
Este evident deci că aceşti oameni de o adevărată calitate nu ar fi aruncat la gunoi cea mai teribilă armă, ci doar partea altruistă a invenţiei, aceea de distribuire gratutită a energiei, pentru că plebea trebuie să fie dependentă mai ales de energie.

H.A.A.R.P.

High-Frequency Active Auroral Research Program prescurtat H.A.A.R.P. pare un nevinovat program de cercetare. Dar adevărul răsuflă până şi din secretizarea americană, chiar dacă nu în întregime.
H.A.A.R.P. este un complex tehnologic de înaltă tehnologie, rod al unor ani lungi de cercetare în domeniul frecvenţelor. Are o unitate de calcul foarte puternică, un program deosebit de avansat şi este completat cu un câmp de antene. El a fost amplasat în Alaska în 1990 pentru că accesul în această zonă este foarte dificil, petrolul de aici e costisitor de transportat dar energia lui poate fi utilizată local în scopuri militare, politice şi sociale, şi pentru poziţia geografică ce reprezintă un mare avantaj pentru anume scopuri.

Nenumărate teorii şi sute de mii de pagini descriu H.A.A.R.P., unele reale, multe sunt dezinformări evidente, dar în rezumat această instalaţie se pare că este concepută, realizată şi utilizată ca:
- armă energetică dirijată,
- sistem de comunicare în orice medii şi în alte spaţii,
- mijloc electronic de camuflare şi invizibilitate,
- mijloc de război electronic,
- armă de distrugere în masă (programul militar "Joint Vision 2020"),
- modificarea climei şi război meteorologic,
- alterarea undelor cerebrale şi controlul şi influenţa gândirii,
- producerea de cutremure artificale de mare intensitate,
- formarea de breşe , discontinuităţi spaţio-temporale.

. . . . . . . . .

Siberia centrală, regiunea Tunguska, dimineaţa zilei de 30 iunie 1908, la ora locală 7 si 17 minute. Un fenomen straniu, tubular, o lumină orbitoare brăzdează cerul siberian cu un şuierat asurzitor. După câteva secunde este urmat de o uriaşă explozie însoţită de flăcări imense şi incendii ce au durat zile în şir. Coloana de foc a fost observată de la 400 km depărtare.

La 26 decembrie 2004, la ora locala 7 şi 58 de minute, un seism submarin cu magnitudinea de 9,15 grade pe scara Richter, produs în apropierea coastei de vest a insulei Sumatra, la 1.620 km nord-vest de Jakarta, cu epicentrul localizat la o adâncime de 40 km în ocean, a generat valuri seismice uriaşe (tsunami) şi inundaţii care au afectat peste 13 ţari şi s-au soldat 275.000 de victime. Peste un milion de case au fost distruse.
Până azi, în respectiva zonă au fost produse mai multe cutremure de mare intensitate.

1 octombrie 2008, în declinul absolut al finanţelor Statelor Unite, senatorii americani amână întrunirea mult după închiderea burselor din cauza sărbătoririi noului an evreiesc.