Poluarea sonoră
Poluarea sonoră (fonică) reprezintă vicierea mediului cu sunete şi zgomote nocive, nocivitatea fiind dată de intensitatea sursei şi de durata expunerii la sursa respectivă. Aici este loc de confuzii şi interpretări. Fonic se referă la vocale, la vibraţia coardelor vocale, deci la sunete, consoanele fiind zgomote ce iau naştere în cavitatea bucală. Sonor are un caracter mai larg făcând referire la sunete în general. Termenul se extinde şi asupra zgomotelor audibile, din banda de frecvenţe percepute de urechea umană, parte din gama foarte largă a zgomotelor.
Exceptând plaiurile mioritice şi, poate, unele plaiuri de pe continentul african, peste tot în lume se acordă o importanţă deosebită studierii acţiunii zgomotului asupra organismului uman. Cercetările au arătat că nivelul foarte mare de sunet sau zgomot acţionează negativ, dar şi liniştea desăvârşită poate să devină apăsătoare, să producă reacţii patologice, depresive, perturbări ale activităţii cerebrale normale.
Fiecare individ interperetează şi suportă zgomotul în mod diferit în funcţie de vârstă, de temperament, de starea de sănătate, de factori externi.
Organele auditive sunt în legatură deplină cu sistemul nervos central, astfel încât diferite categorii de zgomot pot afecta orice ţesut al organismului, orice celulă sau formaţiune intracelulară şi pot provoca diferite forme de imbolnăviri.
În urma măsurătorilor în banda de frecvenţe percepute de urechea umană şi a efectelor remarcate a fost elaborată o scară a poluării sonore în funcţie de nivelul măsurat în decibeli.
Exemple:
0 dB linişte (pragul de audibilitate), laborator de acustică
10 dB: studiou de înregistrări (linişte neobişnuită)
20 dB: foşnetul frunzelor, grădină liniştită
30 dB: dormitor (calm)
35 dB: interiorul unui apartament liniştit
40 dB: birou liniştit, discuţie cu voce scăzută, bibliotecă – apar probleme de somn şi trezire
50 dB: ploaie, restaurant tihnit, paşnic
60 dB: automobil în deplasare (nivel jenant) – apar dificultăţi de comunicare
65 dB: conversaţie animată, televizor (pragul de jenă şi oboseală)
70 dB: sală de clasă gălăgioasă, sonerie de telefon (nivel gălăgios dar suportabil)
75 dB: ţipăt, aspirator
80 dB: concert de muzică clasică, stradă cu trafic foarte intens, tramvai (pragul de risc, nivel nociv))
90 dB: lătrat, maşină de tuns iarbă, ATV, maşină modificată (pragul de pericol)
100 dB: lanţ audio, claxon, ciocan pneumatic la 2 m, ghilotină (greu suportabil) – reducerea facultăţilor intelectuale, enervare puternică
110 dB: discotecă, concert rock, sirenă de ambulanţă, nuntă la ţigani, anumite motociclete
120 dB: presă-ciocan, circuit de formula 1, foc de armă de mic calibru (pragul de durere)
130 dB: avion la decolare la 100 m – apar fenomene grave ce încep cu surditatea
140 dB: avion cu reacţie la decolare
150 dB: avion supersonic la decolare
160 dB: rachetă de asalt
170 dB: rachetă spaţială la decolare
Surse poluante artificiale
Cele mai înalte nivele de zgomot se întâlnesc în halele industriale (acolo unde mai există industrie, ceea ce nu este cazul nostru). De aceea este ideală amplasarea unităţilor industriale departe de aglomerările umane.
Traficul rutier, în continuă creştere, este o altă sursă majoră de poluare (sirene, claxoane, motoare). Deşi motoarele autovehiculelor sunt din ce în ce mai silenţioase, zgomotul pe străzi şi în special pe autostrăzi este în continuă creştere nu numai din cauza creşterii traficului, ci şi a vitezei. La viteze mari, zgomotul poate proveni şi din vibraţia carcasei autovehiculului supus la trepidaţiile roţilor şi la interacţiunea cu masa de aer. Ceea ce generează zgomot este frecarea roţilor pe asfaltul străzii. Şi nu este vorba numai despre frecare, ci şi de anumite efecte mecanice şi aerodinamice care iau naştere la impactul pneului în rotaţie rapidă cu suprafaţa şoselei. Şi să nu uităm hârtoapele edilitare tradiţionale, reabilitate şi reabilitabile.
Surse importante de zgomot sunt de asemenea traficul feroviar, aerian, dar şi cel naval.
Traficul, în general, extinde poluarea sonoră din zona aglomerărilor urbane, afectând întreg mediul ambiant.
Alte surse majore de zgomot urban îl reprezintă lucrările de construcţii-montaj, amenajări rutiere şi schimbarea bianuală a bordurilor „de unică folosinţă” aduc un important aport la poluarea sonoră.
Comerţul este un poluant de mai mică amploarea (pieţe, mari magazine, târguri).
Terenuri sportive, stadioane sau terenuri de joacă pentru copii (acestea au devenit foartei rare, actuala societate românească fiind lipsită de veselia copiilor).
Manifestări antisociale individuale şi de grup.
Efectele poluării fonice asupra sănătăţii
Experienţe efectuate pe maimuţe au arătat că zgomotele excesive produc efecte fiziologice complexe. Zgomotele echivalente cu cele suportate de oameni în activitatea lor cotidiană au produs la maimuţe o creştere cu peste 30% a tensiunii arteriale şi o creştere a nivelului glucozei în sânge.
Institutul Universitar de Medicină a Muncii a făcut publice o seamă de rezultate ale cercetărilor desfăşurate în cadrul laboratoarelor din Rennes. Ele se pot grupa în cinci categorii de riscuri individuale, astfel:
1. Efecte generale
Asupra performanţelor intelectuale: la nivel mic poate fi stimulativ, la nivel mare perturbă gândirea, creează neplăcere, angoasă şi agresivitate.
Perturbarea somnului: insomnie, agitaţie nocturnă, somn profund neodihnitor. Asociat cu probleme de trezire.
Afecţiuni nervoase: iritabilitate, oboseală generală, solicitare nervoasă, stare nevrotică gravă, depresie; poate întreţine şi agrava neurastenia, poate declanşa crize de epilepsie şi de isterie. Stări de teamă, disconfort ce duc la diminuarea atenţiei. Scade capacitatea de concentrare, precizia şi eficienţa mişcărilor prin dereglări ale reflexelor condiţionate şi prin tulburări de echilibru şi vizuale.
Tulburări cardiovasculare: afectarea funcţiilor circulatorii, schimbări ale ritmului inimii şi ale presunii sanguine – vasoconstricţie cu creşterea rezistenţei periferice, perturbarea tensiunii arteriale.
Provoacă creşterea pe moment a tensiunii arteriale, a ritmului cardiac şi a frecvenţei respiratorii.
Încetineşte tranzitul intestinal. Afectarea echilibrului neurovegetativ, scăderea motricităţii gastrointestinale, nevroză stomacală; afecţiuni digestive grave.
Hipertonie musculară, modificări sudorale şi glandulare. Creşterea excitabilităţii neuromusculare. Creşterea activităţii glandelor endocrine ce duce la dezechilibrarea centrilor energetici.
La intensităţi foarte mari apar înţepături, junghiuri, crampe, dureri şi la 130 dB probleme de echilibru şi nystagmus (mişcări involuntare şi sacadate ale ochilor).
2. Efectul de mască
Un sunet perturbă recepţia altui sunet, iar dacă intensitatea este suficient de mare îl poate acoperi în întregime. O parte din informaţia sonoră, sau chiar toată, se pierde sau este greşit interpretată, ceea ce poate duce la decizii eronate crescând riscul de accidente.
3. Traumatismele acustice
Explozii sau alte impulsuri rapide de mare intensitate sonoră pot duce la spargerea timpanului, luxaţii la nivelul urechii interne, otoragie (scurgeri de sânge prin conductul auditiv extern), alte leziuni, hipoacuzie sau surditate ireversibilă. Simpomatologie: dureri, fluierături, senzaţia de ureche „pufoasă”; audiograma descrie pierderi de sensibilitate între 4 şi 6 kHz. Specialiştii institutului recomandă tratament medical (vasodilatatoare, antalgice, oxigenoterapie hiperbară) sau intervenţii chirurgicale. Sunt foarte posibile sechele de tip surditate sau acufene.
4. Oboseala auditivă (deficienţă provizorie a auzului) – fenomen des resimţit la ieşirea dintr-un spaţiu foarte zgomotos (75 - 80 dB). Constă în creşterea pragului de percepţie. Este temporară, dar poate dura până la câteva ore. La început este regresivă. Este maximă la 4 kHz. Variază de la individ la individ, depinde de intensitate şi de durata expunerii. Fenomenul apare şi în spaţii exterioare (ciocane pneumatice), chiar când sursa se deplasează (motociclete, ambulanţe).
5. Surditatea profesională
Este singurul aspect ce apare chiar şi în legislaţia românească, celelalte fiind trecute cu vederea, şi ştim cu toţii care sunt motivele. În cele din urmă revine întrebarea: „cine ar avea nevoie de o populaţie sănătoasă ?” |
Habitat Ecologie 
