Energobiologie - Trovanţii, sculpturi pline de viaţă

Home

Enigme

Trovanţii, sculpturi pline de viaţă

Scris de Gabriel Sabin Mateucă
joi, 18 septembrie 2008
A fost odată ca niciodată, o minune între minuni, aşa cum nu s-a mai găsit şi nici nu s-a mai auzit vreodată prin alte împărăţii. A fost odată, de mult, a fost o piatră care creştea văzând cu ochii. Şi mai este şi azi, şi nu e singura. Pietrele care cresc sunt mult prea puţin cunoscuţii trovanţi şi se formează în solul nisipos a două localităţi din judeţul Vâlcea: Costeşti şi Oteşani. Trovantul este o porţiune aflată într-un strat de nisip sau gresie friabilă, cimentată de ape calcaroase. La Costeşti, trovanţii ies din nisipul carierei de lângă sat sau stau împrăştiaţi pe dealuri şi prin văi. Zona în care au fost adunate cele mai mari exemplare se numeşte Muzeul din Costeşti. Are circa 100 m² şi este un muzeu în aer liber, natural, neamenajat, sau parţial amenajat de studenţii geologi de la Universitatea din Bucureşti, iar exponatele provin din malul abrupt al carierei şi au greutăţi de până la câteva tone. Ţăranii le-au numit „pietrele care cresc”, „pietrele care merg”, „dorobanţi” sau „balatruci”. Cineva bine intenţionat a găsit o explicaţie tehnică a termenului, şi anume, citând din "Texturi şi Structuri Sedimentare" (N. Anastasiu, D. Jipa): „au o rată de depunere care poate atinge 4-5 cm în 1200 ani”. Asta înseamnă că un localnic a remarcat faptul că pietricica lui din ogradă era mititică, de câteva sute de kile, şi după 1200 de ani ea a crescut cu 5 cm. Este ilogic şi absurd. Explicaţia este valabilă, dar nu în cazul trovanţilor de la Costeşti, fiindcă dacă li s-au spus „pietrele care cresc”, înseamnă că acest fenomen a fost într-adevăr remarcat de săteni şi chiar dacă se povesteşte că strămoşii noştri erau longevivi, 1200 de ani este totuşi cam mult pentru un om. Şi chiar de-ar fi trăit toţi aceşti ani, cine s-ar fi ostenit să urmărească pietricica pe tot parcursul lor şi cine ar remarca o creştere de 5 cm după atâta amar de vreme ? Asta indică faptul că fenomenul are o rată mult mai mare. La Oteşani nu este carieră, dar trovanţii sunt scoşi din nisip de şuvoaiele formate din ploi. Forme stranii, de o neasemuită frumuseţe stau răspândite prin văi create de torenţi sau de-a lungul pârâurilor. Este remarcabilă şi uluitoare asemănarea cu formele sculpturilor lui Brâncuşi. Fenomenul este înconjurat de mister şi nu lipsesc poveştile, basmele şi ipotezele pline de fantezie. Cert este că regnul mineral, ca şi celelalte – vegetal şi animal, este cuprins în sfera biologicului, totul e viu, este cuprins de viaţă, de Scânteia Divină. Trăim pe Terra, un organism viu într-un Univers plin de viaţă. Rarii turişti rătăciţi pe aceste meleaguri îşi scrijelesc numele pentru eternitate şi pleacă cu câte o „amintire”, în ciuda faptului că zonele sunt sau ar trebui să fie protejate (rezervaţia a luat fiinţă prin publicarea în Monitorul Oficial, partea I nr. 24 din 11/01/2006 a HG 2581/2005, privind instituirea regimului de arie naturală protejată). Iar ceea ce nu pot distruge turiştii, pun la vânzare localnicii şi degradează intemperiile naturii. De multe ori fenomenul din Vâlcea este confundat sau asociat cu „ouăle (bombele) de Feleac” sau „bibiloii de Sibiu”, agregate minerale de formă sferică, dar nu numai, formate prin depuneri de sedimente în jurul unui nucleu. Acestea se găsesc în împrejurimile Clujului şi Sibiului, ba chiar şi pe lângă Câmpina, dar nu reprezintă un fenomen unic, ci se întâlnesc pretutindeni în lume: În Bosnia, Cehia (la Olsany, Mosty U Jablunkova şi Vidce), Slovacia (Megonky, Klokocov), Polonia (Ciezk), Franţa (Serre d’Autruy, Saint-André de Rosans), Scoţia (Pease Bay), Rusia (insulele Franz Josef, spre Groenlanda), Kazahstan (Atyrau), China (provincia Hubei), Insulele Canare (Fuerteventura), Noua Zeelandă (Moeraki Boulders, Hokianga), Barbados (Scotland District), Africa de Sud, Australia (Alice Springs), pe continentul Nord american (Arkansas, Los Angeles-California, Ferron-Utah, Cannonball River-North Dakota, Colorado Desert-California, Bulion Crrek-North Dakota, Bowling Ball Beach-California, Rock City-Kansas, Sentinel Butte-North Dakota, Capitol Reef-Utah, apoi în Canada: Haines Junction-Yukon, Kettle Point-Ontario, Red Rock Coulee reserve-Alberta), Antarctica (Arena Valley) şi altele. Cele mai faimoase, ca mărime şi perfecţiunea sferei, sunt cele din Mexic şi Costa Rica (aici este un imens parc-muzeu iar turismul pe această temă a adus ţării venituri uriaşe. Nenumărate minunăţii românesti ar trebui sa atraga turiştii de pretutindeni dar zac neştiute de nimeni. Un turism sănătos ar putea revigora economia, dar turismul nostru nu are probleme de sănătate şi nu a fost eutanasiat ci ucis în chinuri şi cu sânge rece. A agonizat, a agatonizat şi în cele din urmă a răposat.