Home 
Istorii comentate Istorie, actualitate, speranţe deşarte. Mocodan
Istorii comentate Istorie, actualitate, speranţe deşarte. Mocodan | Istorie, actualitate, speranţe deşarte. Mocodan |
|
|
|
| Scris de Gabriel Sabin Mateucă | |
| duminică, 29 martie 2009 | |
Mocodan Se face că odată, la capătul unei toamne lungi şi mohorâte, când cu toţii se pregăteau să întâmpine gerurile, viforniţele şi omătul nesfârşit ce aveau să vină, o văduvă a dat naştere unui prunc pricăjit, încreţit şi tuciuriu. Nu a plâns, aşa cum fac tiţi pruncii când dau de umina zilei, ci a icnit o dată, scurt, ca o sălbăticiune încolţită. Văduva l-a privit cu ochi goi şi şi-a dat obştescul sfârşit. Pe băiat l-au crescut cu toţii, fiecare cum a putut. L-au botezat Mocodan Pujlău, aşa a zis o bătrână că i s-ar potrivi. Creştea încet, era mai mic decât alţi băieţi de seama lui. Şi parcă mergea un pic aplecat pe spate, ba chiar şchiopăta puţin. „Ăsta e însemnat, e om rău !” spuneau babele. Dar mintea îi mergea. Nu la cele bune, ci mai degrabă la furtişaguri, la a stârni gâlceavă ... Când avea 12 ani, din mâncarea primită de la oameni hrănea doi idioţi care nu se ştie cum şi de unde au venit, dar s-au aciuit lângă coliba lui, pe câte o mână de fân. Erau tâmpiţi, dar mari şi voinici şi nu îi ieşeau din vorbă. Îi trimitea să pocnească pe câte un băiat pe care Mocodan nu-l plăcea. Şi nu îl plăcea pe nici unul. Pe la 14 ani purta cuţit la cingătoare, iar cei doi bâte şi praştii. Şi tot atunci s-a însurat. Deja avea un cuvânt de spus în comunitate, nu fiindcă era spre binele oamenilor sau fiindcă era inteligent. Era doar rău, iar oamenii, decât să aibă neplăceri, mai bine îi făceau pe plac. Laşitatea întotdeauna costă. Mocodan nu a muncit niciodată, dar cerea şi i se aducea. Fiindcă consuma mult. Idioţii, şi ei. Avea acum şase colibe, idioţii aveau şi ei una, jumătate din capre erau ale lui. Deja oamenii începuseră să mai strângă cureaua ca să nu îl supere pe cel ce se instaurase şef. Într-una din zile, cineva i-a spus că vecinii de peste deal au şi ei un şef. Dar şeful ăsta al lor era mai stimat, mânca mai mult, bea mai mult şi avea două neveste. Ba chiar şi trei idioţi şi două belciuge în nas, nu doar unul ca el. S-a supărat rău şi a făcut multă gălăgie, a dat foc la două colibe şi l-a tăiat la mână pe un bătrân. Asta a ţinut cîteva zile. Apoi, într-o dimineaţă a strâns toţi oamenii şi le-a spus că sunt în mare pericol şi că vecinii le vor răul, ştie el sigur, şi că vor veni în număr mare ca să îi omoare şi să le fure avuţia. Singura soluţie este să îi atace în noaptea ce vine. Şi aşa au făcut, nu de frica vecinilor, cu care se înţelegeau foarte bine, ci de spaima violentă ce le-o insufla Mocodan. Vecinii au fost luaţi pe nepregătite şi înfrânţi. Mocodan Pujlău, triumfător, le-a luat tot. Chiar şi pe cei învinşi i-a dus legaţi cu funii pentru ca de-acum încolo să-i muncească lui. Avea acum şapte capre, cinci idioţi, trei neveste, trei belciuge în nas şi mulţi oameni care îi munceau doar pentru o bucată de pâine şi o cană cu apă. Mocodan, în semn că era mulţumit de ajutorul dat în luptă a făcut masă mare. Bucate multe, băutură din belşug. Dar oamenii nu prea au mâncat şi nici de băutură nu s-au prea atins. Se tot gândeau la vecinii lor care acum erau legaţi şi bătuţi. Au plecat câte unul, câte unul, fiecare spre coliba lui. Au rămas doar idioţii care au chefuit două zile. Ce a rămas din merinde, li s-a dat foc. Aşa a poruncit Mocodan. Plebea nu trebuia să se înfrupte din bunurile lui. În timp, oamenii i-au mai dat un nume: Mocodan Pujlău Fărădelege. Istoria este varianta celui mai tare O scurtă povestioară despre un personaj central în istoria omenirii, dar o povestioară ce nu apare nicăieri în această istorie a omenirii. Varianta „istorică” este şi ea bunicică, dar e puţin mai departe de adevăr. Pentru că istoria este varianta câştigătorului, a Mocodanului, şi pentru că istoria este o disciplină eminamente politică, şi cel mai important mijloc de control şi manipulare. Mocodan Pujlău Fărădelege este primul om politic din istorie şi el există în orice sistem social, el conduce şi el are. Are tot. În perioada sclavagistă a avut pământ şi oameni care să-i muncească, sclavi. În feudalism a avut pământ şi oameni care să-i muncească şerbi, iobagi, etc. În capitalism a avut capital, pământ, clădiri şi oameni care să-i muncească. Imperialismul deja îl face proprietar al întregii lumi.  Trebuie totuşi să amintim şi un fenomen întâlnit atunci, şi anume că Mocodanii au căutat şi au găsit un individ ambiţios, arivist, oportunist şi cu un coeficient de inteligenţă convenabil de mic pe care l-au pus în fruntea lor, formal. Tipului să-i zicem Pingelică. Ceea ce nu au calculat Mocodanii, a fost faptul că ăsta era bolnav psihic, şi boală s-a agravat în timp atât de mult încât nu îi mai recunoştea. Ba chiar se credea conducător. Dar istoria se scrie şi se rescrie de câte ori este nevoie.  Istoria se predă în şcoli, în clase mici, la cei la care modul de a gândi este în formare. Cei mici sunt alimentaţi cu date calendaristice reale şi informaţii trunchiate sau denaturate, li se impun idei şi un mod de gândire, sunt îndoctrinaţi. Mai mult, cunoaşterea străbunilor şi adevărata identitate a neamului este ascunsă, căci asta nu dă bine şi nu se asortează cu globalizarea. Şi ce ne trebuie identitate când tindem să vorbim o limbă corcită cu engleza americană şi să le preluăm până şi porcăriile lor de sărbători. Ba chiar şi buletinele meteorologice din ţara asta furnizează date despre starea vremii din ţara aia. „Cu nesfârşită umilinţă, pe vecie, ai dumneavoastră lingăi servili !” Păi de-asta nu trebuie să-i cunoaştem pe daci, pentru că dacii stăteau drept, erau verticali, aveau coloană vertebrală ! Doctrina este atât de bine scrijelită pe scoarţa cerebrală încât apar foarte des tipi de talia istoricului militar Mircea Dogaru care şi-a însuşit perfect manualul şi îl poate recita întreg şi cu intonaţie. Pentru Mircea Dogaru, tăbliţele de la Sinaia nu au existat şi nici nu pot exista pentru că nu apar în cartea de istorie. Nu este de mirare că îi neagă existenţa şi lui Napoleon Săvescu, precum şi a inscripţiilor de la Tărtăria. Nici astea nu apar în manual. Buchea cărţii ! Să nu uităm totuşi că în afară de câteva explicaţii nesemnificative şi de Congresele partidului, mare lucru nu s-a schimbat din cartea de istorie a comuniştilor. Asta poate însemna şi faptul că încă ne veghează, din umbră, dar şi făţiş. Ceea ce nu scrie în istorie Istoria nu descrie un fenomen ce apare în mod ciclic de-a lungul existenţei umanităţii, şi anume că orice colectivitate umană, de orice dimensiune, care duce un trai paşnic şi îndestulat generează indivizi ce răstoarnă această stare de bine şi de linişte. Orice sistem social a fost supus lăcomiei şi setei de putere a unei tagme de astfel de indivizi care au tot acumulat în detrimentul umanităţii. Urmarea: nemulţumiri, crize, mişcări sociale, revoluţii, schimbări de sistem. Alt sistem, o vreme e linişte, apar indivizii care încep să adune şi să facă averi fabuloase, apoi crize, etc. Cei ce conduc, de fapt urmăresc interese proprii, meschine. Conducătorul unei colectivităţi umane este complet diferit de cel al unui grup de animale şi nu are însuşirile necesare acestuia. Pentru a conduce un grup de animale (lupi, gorile, ...), individul trebuie să dea dovadă de curaj, să aibă putere, şi să fie inteligent. Atunci, instinctiv, toţi membrii grupului îl acceptă. Pentru a conduce o colectivitate umană e nevoie de mult tupeu, aroganţă, avere şi trebuie să facă parte dintr-un partid mare şi bogat. Atunci toţi membrii colectivităţii care se duc la vot îl votează sau nu. Asta nu are importanţă. Iar dacă la animale conducătorul are grija grupului, la oameni acesta trebuie să aibă grija colegilor de partid. Azi, singurul duşman natural al omului este omul. Adică duşmanii omenirii sunt câţiva oameni. De fapt Mocodani. Deşi se spune că istoria se repetă şi că din greşeli se învaţă, în istorie nu vom găsi nimic scris despre greşeli şi despre acumulările incomensurabile, inutile până la absurd. Cheltuirea lor nu ar fi posibilă în mii de ani. Dar aici explicaţia constă în faptul că între Mocodani există o adevărată competiţie, o concurenţă înverşunată şi agresivă. Dacă apare un nou tip de autoturism şi un Mocodan apare cu el, ceilalţi Mocodani, chiar dacă au alte cinci, dar modele de luna trecută, trebuie să cumpere rapid. Dacă un Mocodan are şase case şi îşi mai construieşte una, toţi ceilalţi Mocodani îşi fac mai întâi şase case şi apoi o ridică pe a şaptea. Dacă un Mocodan fură un milion de euro pe zi, toţi vor încerca să fure mai mult. Iar dacă un Mocodan îşi mai vâră un belciug în nas, va prospera afacerea cu belciuge pentru nas. De asemenea istoria scrie despre Mocodani, despre războaiele lor de ocupaţie (îndeletnicire, preocupare), despre măsuri şi tehnici de asuprire, îi descrie ca fiind buni strategi, tacticieni desăvârşiţi, militari de frunte, novatori în „arta” militară, dar nu pomeneşte de alte „calităţi” deosebite, cum ar fi pofta de avere, setea de putere, dispreţul şi aroganţa.  Mulţi Mocodani sunt indivizi handicapaţi, în general atinşi de boli psihice, una dintre cele mai frecvente fiind homosexualitatea care nici măcar nu este considerată o boală. Şi în loc să fie studiată şi tratată, ea este oficializată şi legalizată. Dar cine face legea ? Homosexualitatea este o deviere patologică gravă de comportament, ca de altfel şi onanismul pe care încă nu l-au legalizat. Mai mult, bolnavii sunt numiţi (sau autonumiţi) în posturi cheie, posturi de conducere de mare responsabilitate. Este ca şi cum un schizofrenic ar fi numit decan al unei facultăţi de medicină. Dar totul este posibil. Răutatea unor astfel de indivizi este de-a dreptul covârşitoare. Şi despre criză O societate liniştită, concentrarea bunurilor la Mocodani, criză, prăbuşire, linişte. Ciclic. Prezentul ne oferă criza sistemului capitalist al cărei prim semn a fost războiul din Vietnam (1959 – 1975). Şi toate celelalte războaie create artificial de Mocodanii producători de armament, muniţii şi efecte militare puteau să dea de gândit analiştilor. Şi poate chiar au dat. În fapt sistemul este o a treia fază a capitalismului (premonopolist, monoppolist sau imperialist, şi să-i zicem militarist sau „conflagrationist”). Prăbuşirea sistemului ne va mai distra încă douăzeci de ani de minciuni şi sărăcie. Trăiască paupertatea, viitorul de aur al omenirii ce îşi permite luxul unor Mocodani la conducere ! Politica autohtonă nu va fi consemnată în istorie Ţara în care orice afacere trebuie să aibă umbrelă politică este o ţară suptă, ruinată. Bunuri nemeritate însuşite de Mocodani se revăd în preţuri, inflaţia nu poate fi controlată, nava se îndreaptă spre dezastru, eşuează, se scufundă. Naufragiul sistemelor politic, economic şi social se datorează condiţiilor cu totul specifice: criza comunistă şi trecerea la un nou tip de criză, criza societăţii de consum, permanentizarea experimentului comunist şi joasa factură a ariviştilor ce au pus stăpânire pe ţară. Mocodanul local este un tip nou de Mocodan, este un Mocodan absolut, de cea mai joasă speţă, fără bun simţ, fără scrupule şi fără posibilitatea de a înţelege sensul cuvântului regret. El demonstrează că pot exista ţări fără legi.  Uriaşe cârduri de politicieni, stoluri nesfârşite se adună în săli uriaşe „să pună la punct problemele ţării”, nu că ar ştii care sunt acestea sau că ar fi într-adevăr interesaţi, ci pentru că le este frică să nu fure alţii mai mult. În fapt acolo se face tăierea şi împărţirea caşcavalului (tortul s-a terminat). Mocodanul autohton a reuşit în 20 de ani să se facă confudat cu jaful fără limită, cu afacerile oneroase, cu distrugerea mediului, a pădurilor şi vânatului, cu minciuna, aroganţa, dispreţul, sila şi ura faţă de populaţie. Mocodan a făcut dintr-o ţară bogată, cu posibilităţi pentru toţi, o ruină economică, un etalon de sărăcie lucie şi de înfometare, un spaţiu în care actuala criză va avea cele mai dezastruoase şi mai rapide efecte din întreaga lume. Mocodanul românesc este totodată conducător, politician şi om de afaceri. Este la conducere nu pentru că ştie să conducă sau vrea să conducă, ci vrea doar să fie la conducere. Nu este politician pentru că ştie să facă politică, ci doar fiindcă vrea să fie în politică, deşi sensul cuvântului nu are pentru el nici măcar o semnificaţie vagă. Nu este om de afaceri pentru că se pricepe la afaceri, vrea doar să fie om de afaceri, cunoştinţele lui în domeniu fiind nule, el doar fură spunând că face afaceri. Asta este singura ţară din lume în care jaful porată denumirea de inginerie financiară (presa a scris despre S.O.Vântu că ar face inginerie financiară, prin urmare este un "inginer financiar"). Şi acum să le punem pe toate laolaltă: conducerea, politica şi afacerile şi să ni le imaginăm în cârca unui singur om care se pricepe la toate. Acest om desăvârşit este Mocodanul român, care, deşi este atoateştiutor, nu realizează că barca ia apă. Măcar în ultimul ceas, când conceptul de "societate de consum" scoate la iveală adevărata olfacţie, măcar acum guvernanţii ar trebui să nu fie politicieni şi să nu cunoască politicieni, ci specialişti adevăraţi, cu diplomă luată cinstit, care să încerce să redreseze ceea ce Mocodanii au distrus timp de douăzeci de ani. Guvernul Boc va face poc în cel mult un an (că veni vorba de diplomă, Marean Vanghelie a dovedit că cei merituoşi pot obţine diplome pentru studii superioare fără a face liceul, ceea ce evident este o formă de studii intermediară şi inutilă, mai ales pentru funcţii de conducere, de exemplu cea de primar). Şi aşa cum spunea un Mocodan contemporan, un om care doreşte binele românilor, "în ţara asta numai proştii fură ilegal" ! Şi cine face legea ?  În 2008, dovadă că tineretul a devenit foarte agresiv, în Constanţa cea condusă de primarul cu nume de legumă şi care acum se crede James Bond (Bonduelle), două accidente rutiere au avut ca făptaşi copii. În ambele accidente copiii au acroşat limuzine Mocodane pe trecerea de pietoni. Copiii au acroşat limuzine pe trecerea de pietoni ! Constanţa este judeţul fruntaş în respectarea legilor. Dintotdeauna. A legilor mafiote. Dar cine face legea ? Globalizarea nu va face istorie Globalizarea este un concept sănătos emanat de un sistem sănătos şi stabil, sistemul capitalist, societatea de consum, care mai are puţin. Să avem răbdare că totul se va rezolva rapid. Globalizarea nu se substituie culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor popoarelor. Doar le americanizează niţel, pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale. Globalizarea înseamnă un mediu de afaceri sănătos, prosper şi cinstit, pentru binele tuturor românilor, ceea este ţelul suprem al oricărui Mocodan neaoş. Fenomenul globalizării înlocuieşte comportamentul natural al românilor şi îi mână pe aceştia să promoveze sărbători ca "Halloween", "Valentine’s Day" sau altele, emisiuni Tv penibil de cretine, o presă aberantă, publicitate agresivă, şi multe alte valori ale lumii occidentale, cu urmări grave precum dislocarea din realitate, dar mai ales scăderea drastică a stării de sănătate a populaţiei. "Pâine şi circ" a ajuns doar "circ", atât. Sau mai bine zis pâinea pentru ei, circul pentru noi. Mocodanul românesc globalizat se va orienta către afacerile internaţionale cu ceea ce şi-a însuşit din ţara pe care şi-a însuşit-o, cu o umbrelă sugestivă: afacerile sunt menite să micşoreze rata şomajului prin asigurarea locurilor de muncă şi să contribuie substanţial la creşterea PIB-ului, implicit a nivelului de trai. Speranţe deşarte. Cert este că de când ne-a părăsit Pingelică, nici un guvern nu a fost preocupat de crearea de locuri de muncă, cel actual fiind absolut departe de problema asta, de altfel minoră. Orice sistem e vulnerabil. Dar un sistem nu poate fi distrus decât din interior, dacă în interiorul acestui sistem (om, calculator, etc.) a pătruns un factor destabilizator, un Mocodan, un virus, orice. Acum am intrat şi noi în UE. Noi suntem virusul vostru, băieţi ! Aşa că treaba va merge de-acu’ mult mai repede. Dar să nu ne mai certăm, mai bine un cântec vesel să cântăm; şi ce cântec vesel poate fi mai potrivit ca "Internaţionala" ? |
| < Precedent |
|---|
Copyright © 2012 Energobiologie.
