Home 
Istorii comentate Criza mondială. Mocodanul
Istorii comentate Criza mondială. Mocodanul | Criza mondială. Mocodanul |
|
|
|
| Scris de Gabriel Sabin Mateucă | |
| joi, 01 octombrie 2009 | |
 Când parazitismul a devenit o ocupaţie, o meserie, atunci a apărut prima mare diviziune socială a muncii, care a împărţit lumea în oameni şi Mocodani. Astăzi, Mocodanii se mai numesc politicieni, oameni de afaceri, demnitari, alte numeroase tipuri de „lideri”. Mocodanii sunt completaţi şi în simbioză cu valeţii propriului aparatul de stat. Mocodanul este acel individ ce se crede superior, are perechea formată din trei piese şi consideră furtul şi crima ca fiind dovezi de inteligenţă. Nu are scrupule şi mârşăvia este singura prietenă şi parteneră. El este „puterea”, iar restul e plebea sau pur şi simplu „restul”. Mocodan, de când se naşte şi până semnează ultimul proces verbal, are un singur scop: acumularea. Bunuri, valori, proprietăţi, oameni, orice. Treptat, tot ce aparţine tuturor trece în proprietatea lui. Când „restul” nu mai are nimic şi Mocodan are TOT, adică în momentul în care centrul de greutate al întregului existent în plan fizic se confundă cu puterea, deci întreaga averie este concentrată în polul puterii, atunci plesneşte buboiul şi se schimbă orânduirea, sistemul. Lenin zicea ceva despre locomotivele istoriei, desigur, doar ce îi convenea lui. Punct şi de la cap, altă orânduire, alt sistem, totul e bine şi frumos, lucrurile iau o întorsătură pozitivă. Atunci încep să apară Mocodanii. Noii Mocodani, mai parşivi, mai lacomi, mai adaptaţi. Şi astfel se terece într-o omenire mai evoluată, într-o lume cu metode Mocodane mai subtile, cu un întreg aparat de slugi şi marţafoi plătiţi din greu de către „restul” pentru care acest aparat este supradimensionat, costisitor, inutil şi ostil.  Şi Mocodanii sunt mai mulţi. Dacă în urma lui Pingelică (falsul lor şef, dar folositor) veneau în gaşcă doar cât să încapă într-o târlă, azi numărul lor este mult mai mare, este imens. Şi nu mai ies la paradă, jaful se petrece în linişte, organizat, sub atenta supraveghere a aparatului propriu de stat. Populaţia revarsă asupra lor valuri de ură tăcută, calmă, liniştită, de care nu-şi dau seama pentru că sunt absorbiţi de problemele naţiunii. Sau a naţiei. Istoria îşi va aminti de munca şi de grijile lor şi le va ridica un piedestal moale şi comod. Istoria, ştiinţă sau artă ? Istoria, cea pe care o ştim noi, sau îndoctrinarea şcolară, împarte evoluţia omenirii după criterii economice în epoci mari, în sisteme economice, orânduiri. Prima mare felie temporală este comuna primitivă divizată şi ea în paleolitic şi neolitic. Cel mai interesant este paleoliticul care defineşte clar istoria ca fiind de inspiraţie darwinistă.  Sunt negate evidenţele, uriaşele vestigii ale unor civilizaţii predecesoare, construcţii imense, descoperiri fantastice, aparate de zbor, aliaje necunoscute, obiecte de artă de mare rafinament. Toată acea perioadă este pusă în cârca unor maimuţe prăpăditecare foloseau spărturi de piatră. Epoca pietrei, epoca în care primatele s-au ridicat să meargă în două labe şi să devină oameni. Stupid. Şi în prezent există animale, nu numai cimpanzei, ce folosesc unelte din piatră sau crengi, poate vor adopta şi ele poziţia bipedă. Istoria neagă civilizaţiile din prima mare secţiune cronologică ce au lăsat urme evidente şi ne plasează într-o relaţie de rudenie cu gibonul  Prin urmare, istoria nu este o ştiinţă, ci mai degrabă o artă a dezinformării. Dacă studiem oricare dintre următoarele perioade vom remarca o gândire istorică rigidă, doctrinară şi falsă. Este evident că istoria poate fi şi chiar este un instrument de manipulare, de denaturare voită a evenimentelor (moment, cauze şi efecte) în folosul unei clici Mocodane.  Din istoria actualei crize Orânduirile sociale (de fapt economice) s-au succedat accelerat. Pentru paleolitic istoricii au alocat un milion de ani, pentru neolitic doar vreo zece mii. Trecerea la sclavagism s-a făcut lin, Mocodanii de-atunci aveau sclavi cu mult înainte ca istoricii să dea drumul la sclavagism. Perioada sclavilor a durat mai puţin, vreo trei sau patru mii de ani, feudalismul s-a stins numai după mai puţin de două mii (sec. V - XIX) şi capitalismul doar cinci sute de ani (sec. XVI - XXI) şi asta pentru că a fost menţinut în mod artificial cu tot felul de artificii (premonopolist, imperialist şi militarismul exacerbat actual) şi experimente paralele (socialism, comunism) menite să ofere eventuale alternative. Dar orice sistem de tip acumulare Mocodanistă este sortit eşecului şi cu viteză din ce în ce mai mare. Criza minunatului sistemul capitalist a dat primele semne odată cu expansiunea industrială a Europei şi mai ales a Germaniei la sfârşit de secol XVIII. Mocodan, în marea lui dragoste de avere şi de putere a descoperit producţia pe bandă ca mijloc de înavuţire rapidă. Nemţii, popor muncitor, robotitor (ascultă de comenzi, nu crâcnesc şi muncesc eficient), tocmai datorită acestor calităţi au fost primii care au dat nas în nas cu criza supraproducţiei. Şi-au dat seama că muncind bine şi cu randament pot produce pentru întreaga Europă. Doar că le lipsea întreaga Europă. A urmat războiul. Primul. Acest război devenit mondial, departe de a fi o soluţie, a oferit în schimb trei idei Mocodanilor mondiali, şi anume: (1) războiul, prin forţa sa distructivă goleşte „piaţa de consum” oferind posibilităţi nebănuite de acumulare (2) lărgeşte piaţa şi totodată (3) oferă un vast spaţiu de speculaţii oneroase. Deci plebea, la comanda şi în folosul unui Kaiser sau unei alte Şunci, ba chiar a unei Slănini, moare pe câmpul de luptă, distrugerile sunt uriaşe, iar Mocodan vinde tancuri şi trage sfori.  Faptul că primul război nu a rezolvat decăderea sistemului de acumulare capitalistă a fost dovedit de Marea depresiune sau Marea criză economică din 1928 ce a culminat cu prăbuşirea bursei Mocodane din 29 octombrie 1929. Printre cei morţi de foame, mizerie şi boli nu s-a numărat nici un Mocodan, dar s-au ei mai împuşcat în creieraş pentru că scopul lor în viaţă rămăsese fără obiect. Adică nu au mai putut să strângă. Evident, după experienţa deja dobândită şi învăţăturile trase din primul război, a urmat în mod „firesc” cel de-al doilea, cu distrugeri şi mai mari şi cu nesfârşite oprtunităţi de îmbogăţire. Toată lumea dă vina şi arată cu degetul spre Mocodanii nemţi, dar există date din care reiese că au venit stimuli ba au fost şi încurajaţi de Mocodani din toată lumea. Europeni, din Asia Mică, de peste ocean (mai ales că Mocodanii de-acolo nu mai văzuseră teatru de război de când cu secesiunea din 1862), tipi cu sonde, etc. Nici acest război nu a reuşit să scoată sistemul din picaj şi să aducă mulţumire Mocodanilor, ci doar un mic antract, suficient desigur pentru a mai pune ceva deoparte. Imperialismul, Vietnam, Nato, criza petrolului, focarele de război de pretutindeni create de specialişti transoceanici şi până la capitalismul militarist actual, nimic nu a putut opri ca buboiul să plesnească. Ies la iveală toate coţcăriile neruşinate ale Mocodanilor, se descoperă că sistemul bancar de sorginte masonericistică e şubred şi depăşit, el aparţinând unui alt secol, mai îndepărtat, secolului în care zidarii au renunţat să ridice catedrale şi au purces pe calea cămătăriei. Cert este că această criză nu este economică, financiară, culturală, socială sau al oricărui alt segment, ci este a întregului, este criza sistemului capitalist Mocodan şi a oricărui alt sistem bazat pe acumulare şi concentrare de avuţii. Criza pe plaiuri mioritice  La noi, guvernatorul întrevede luminiţa. De la capătul lumânării, probabil. Dar tot aici un ministru, apoi un prim-ministru şi un preşedinte au răspuns observaţiilor unui ambasador declarând că nu există corupţie, iar un mare şmecher, profesor universitar (nu merită să-l pomenim) a spus la sfârşitul verii 2009 că şomajul a scăzut. Minciuna este istorie şi istoria este minciună, ca şi realitatea prezentă. Pe lângă toate astea noi ne mai bucurăm de o particularitate, şi anume aceea că Mocodanul românesc cu faţă umană este cu mult mai numeros, mai agresiv şi mai lacom, ceea ce pentru naţiune constituie un mare avantaj, acela că aceste exemplare abominabile se vor mistui rapid. Probabil că percep asta inbconştient pentru că jaful a luat o mai mare amploare, aparatul personal de stat stă smirnă, cuminţei cu toţii, mai puţin justiţionariii cărora le-a trecut pe sub nas osul cel mare, şomajul şi inflaţia cresc, puterea de cumpărare a leului tinde spre zero şi urmează alegerile prezidenţiale. Căci în 2009 sunt prezidenţiale, după astea vom fi în situaţia să experimentăm pe pielea noastră tranziţia cu faţă umană, criza sistemului capitalist şi slugărnicia americănistă de partid, de stat şi de guvern în frunte cu secretarul lor general. Toate deodată. Ei, si ce ? Tătari n-au fost, sau turci, magraoni sau alte şlehte ? Ba unu’ zicea: „bucuroşi le-om duce toate / de e pace, de-i război ....” Şi într-adevăr, servilismul acestui popor este nemărginit, unic şi inegalabil. Suntem un popor umil şi tolerant. Întreaga ţară pare o casă de toleranţă.  Cam asta ar fi situaţia analizând simplist lucrurile, dar să privim cu optimism pentru că dacă locuri de muncă nu vor ma fi, nu se vor mai putea lua nenumăratele taxe şi impozite, deci bugetul va fi pe butuci. Şi dacă buget nu e, nimic nu e ! Nici măcar grandioase euroconstrucţii. Ce mai jupoaie Mocodanul şi din ce îşi plăteşte rudele, slugile şi amantele, din ce mai călătoreşte în jurul lumii, din ce îş mai face câte o casă pe ici, pe colo sau limuzine. Împrumuturi ? De la cine ? Oricum, banii nu vor mai avea valoare şi toată agoniseala asta ce i-ar fi asigurat Mocodanului un trai îndestulat pe câteva milenii şi care a dus de râpă omenirea nu va mai preţui absolut nimic. Mocodan rămâne fără posibilitatea de a jefui, fără acumulări şi fără putere. Ca să alunece uşor, funia trebuie freacată cu săpun. De casă ! |
| < Precedent | Următor > |
|---|
Copyright © 2012 Energobiologie.
